Blog

Design de produs pentru clienți reali la Colegiul Titulescu

Design de produs pentru clienți reali la Colegiul Titulescu

La Colegiul „Nicolae Titulescu” din Brașov, peste 30 de elevi de liceu învață design de produs, aplicat pe brieful unor companii din Brașov.

La Colegiul „Nicolae Titulescu” din Brașov, peste 30 de elevi de liceu învață design de produs, aplicat pe cazul unor companii din Brașov. Ei creează obiecte pe care apoi le vor realiza fizic cu ajutorul imprimării 3D. Inițiativa face parte din programul ProtoShop Live, un proiect finanțat din Fondul Științescu Brașov. 

Proiectul aduce nou îmbinarea cunoștințelor tehnice de modelare și printare 3D cu cele de marketing și comunicare, puse în practică pentru companii locale. Elevii au avut astfel ocazia să intre în contact cu diverse tipuri de servicii și companii. Ei s-au pus în pielea de designeri, specialiști de marketing și manageri de proiect pentru a dezvolta produse legate de acestea.

Cursul a început în luna noiembrie și acum se apropie de final. Pe parcursul a 6 întâlniri a câte două ore, participanții au trecut prin etapele de formare a echipelor de lucru, desemnarea clientului și cunoașterea fișei de nevoi, cercetare, ideație, precum și modelare 3D în Tinkercad și marketing. În plus, până la sfârșitul cursului, elevii au devenit confortabili cu vorbirea în public pentru prezentarea ideilor.  

Aceștia își vor prezenta produsul pe 19 februarie, cu ocazia unui eveniment organizat în sala festivă a școlii, unde vor fi invitați clienții, colegii, familiile și prietenii. Clienții care au acceptat să facă parte din proiect sunt: BeClockWise (Tudor Petrican), ArtOneZero (Mara Oprișiu), Rosebonbon (Beti Piscureanu), Ask4IT (Eduard Ziriakus Gălan), Atos (Ovidiu Oprea), FlyCoffee (Manole Manolache).

Ne-am gândit că pentru elevii de liceu ar fi relevant să intre în contact pe viu cu lumea profesională și să acționeze ca un start-up pentru a avea o experiență de orientare în viață”, spune Alina Floroi, mentorul de marketing, de la Asociația Laborazon. 

„ProtoShop este mai mult decât un curs despre modelare și printare 3D. Este un curs despre cum să dezvolți o idee și să o prezinți lumii, cu provocările legate de lucrul în echipă și adaptarea la cerințele pieței”, spune Alexandru Dobre (3D DOT), mentorul de modelare 3D și imprimare tridimensională.

Directoarea școlii, Nicoleta Știucă, spune despre proiect: „Pentru noi este o bucurie că fostul nostru elev, Alexandru Dobre, a revenit în școală cu acest proiect. Noi dorim să pregătim elevi cu simț antreprenorial și cunoștințele necesare viitorului lor, iar acest proiect ne dă această șansă.

ProtoShop Live este implementat în parteneriat de Laborazon, 3D DOT și Colegiul „Nicolae Titulescu”, grație unei finanțări de 14.000 lei din Fondul Științescu Brașov. În cadrul proiectului, elevii participă gratuit la aceste cursuri, iar laboratorul de informatică al școlii intră în posesia a două imprimante 3D didactice și a unui număr de filamente pentru printare.

Ruxandra Nițu, managerul Fondului Științescu Brașov, declară:

„Proiectul ProtoShop Live răspunde cu succes obiectivelor principale ale programului național Fondul Științescu, cultivând curiozitatea, gândirea critică, lucrul în echipă, inițiativa și antreprenoriatul. Din perspectiva Științescu, sărbătoarea este pe toate planurile: tinerii au ocazia să experimenteze în domenii STEAM dezvoltându încrederea în sine, echipa de implementare împărtășește propria pasiune formând noi competențe, iar comunitatea în ansamblul ei susține financiar și clădește parteneriate cu viziune.”

ProtoShop se află la a treia ediție, după cea organizată la Școala Generală nr. 27 anul trecut și la Făgăraș anul acesta. Fondul Științescu Brașov, alcătuit din donații ale companiilor, este operat de Fundația Comunitară locală și are ca menire să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al științelor, le oferă mentorilor - profesori, elevi, studenți, profesioniști din toate domeniile - finanțări, resurse, îndrumare, sprijin. 

Mai multe informații despre proiectele Științescu la Brașov găsiți aici http://brasov.stiintescu.ro/


Informații

Contact